MediaChallenge 2015

cum-sa-folosesti

CBEE lansează un program de scurtă durată, care are ca și scop instruirea celor ce folosesc media în biserică sau în diferite lucrări. Trainingul se adresează celor care sunt pasionați de media și care își doresc să învețe mai multe pentru a fi eficienți.
Scopul cursului este să ofere participantului cunoștințele și resursele necesare realizării diferitelor proiecte media din cadrul slujirii sale ca: redactarea unui anunț, realizarea și publicarea unui site de prezentare, realizarea unui proiect video și audio.
Programul cuprinde patru secțiuni care se întind pe durata a 8 weekend-uri. Prima parte a weekend-ului este dedicată predării teoriei, iar apoi partea a doua este dedicată proiectelor practice.
Noutatea programului este dată de faptul că acest training poate fi parcurs online, prezența la Oradea fiind necesară de cel puțin două ori. Este necesară o conexiune bună la internet și un computer funcțional. Toate celelalte sesiuni se vor desfășura online, iar studentul va avea posibilitatea să interacționeze cu trainerii și cu ceilalți colegi.

Modalitatea de înscriere:
1. Completarea formularului de înscriere până la 10 martie.
2. Achitarea a cel puțin primei rate din taxa de participare de 600 lei (prima rată 250 lei – rata a doua 200 lei, rata a treia 150 lei). Astfel prima rată se achită până în 12 martie, rata a doua până în 2 aprilie, iar rata a treia până în 30 aprilie.
După ce înscrierea este confirmată, fiecare student va primi un user și o parolă pentru a-și putea accesa contul din platforma de învățare, unde va fi publicat orarul și desfășurătorul cursurilor, precum și toate indicațiile necesare.
Lecțiile se vor parcurge online, trainingul va fi asigurat prin streaming video, studenții având posibilitatea să interacționeze cu profesorul în timp real. Pentru finalizarea proiectelor propuse în cadrul cursului se vor organiza cel puțin două întâlniri la centrul de pregătire din Oradea.
Alte informații pot fi obținute la info@cbee.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s